Rapid – Kosice 1-0! Dobroiu i-a îngenuncheat pe slovaci!

Rapid - Kosice 1-0! Dobroiu i-a îngenuncheat pe slovaci!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul dintre Rapid și echipa de pe locul 4 din Slovacia, MFK Kosice, a fost marcat de condițiile atmosferice neprielnice. Vântul puternic a făcut aproape imposibile combinațiile între jucătorii celor două echipe. Cu toate acestea, echipa mai insistentă a fost cea slovacă, ceva mai determinată decât giuleștenii.

Cea mai bună ocazie rapidistă a venit atunci când sârbul Ivelja (unul din remarcații Rapidului) a reluat din poziție bună peste poartă. Două lovituri libere din poziție bună au fost irosite de Bozovic și Herea, în timp ce la slovaci sârbul Nemanja Matic a fost principalul pericol pentru poarta lui Marinescu.

 A doua repriză a început cu slovacii foarte determinați forțând deschiderea scorului. După două ocazii uriașe semnate de Matic și Milinkovic, vedetele celor de la Kosice, Rapidul a deschis scorul. Contrar cursului jocului, acțiunea pornită pe traseul fostei Iugoslavii, Ivelja și Djalovic, a fost finalizată de tânărul Dobroiu.

Slovacii au reacționat imediat, Milinkovic șutând în bară din lovitură liberă. A urmat acțiunea excelentă a lui Maftei, care a driblat superb și a lovit mingea cu stângul de la 16 metri, direct în bară. Finalul meciului a mai consemnat intrarea în teren a lui Adrian Iencsi pentru ultimele șase minute.


Rapid: Marinescu – Maftei, Mardare, Andrade, Bozovic – Grigorie, Grigore, Ivelja, Herea – Djalovic, Joao Paolo.

 

Min.90 Meciul se întreaptă către victoria Rapidului

Min.87 Mingea s-a oprit în gardul de pe marginea terenului. Jucătorii se chinuie s-o scoată

Min.84 Antrenorul secund Adrian Iencsi a intrat în teren în locul lui Păun, accidentat

Min.79 Fază de excepție a lui Maftei! Acesta a luat o acțiune pe cont propriu, a driblat până la marginea careului de 16 metri cu dreptul, iar apoi a reluat cu stângul direct în bară! Dobroiu a urmărit faza, dar șutul său a fost oprit de portarul slovac

Min.77 Milinkovic a zguduit transversala după o lovitură liberă de la 20 metri

Min.73 După câteva minute de uluială din cauza golului primit, slovacii au revenit în atac

Min.67 GOOOL pentru Rapid! Acțiune superbă a lui Djalovic, acesta driblează în tușă, pasează în centrul careului, de unde Dobroiu marchează fără probleme

Min.62 Prima minge prinsă de Daouda, după o lovitură de cap bună a atacantului slovac

Min.60 Herea este înlocuit de Păun și Daouda îl înlocuiește pe Marinescu

Min.59 Combinație frumoasă a slovacilor, numărul 10 a șutat din careu lateral dreapta, dar Marinescu a prins

Min.58 Arbitrii au oprit un atacant slovac care scăpase singur cu portarul, după niște gafe ale apărării giuleștene. Slovacii protestează

Min.56 Slovacii au ieșit deciși de la vestiare, sunt în jumătatea Rapidului de teren.

Min.53 Sârbii celor de la Kosice, Matic și Milinkovic, combină frumos, dar ultimul irosește șansa de a înscrie din careu, trâgând pe lângă poartă

Min.49 Ocazie uriașă pentru MFK Kosice! Acțiune bună pe partea dreaptă a slovacilor, mingea este recentrată în careu, de unde ajunge la Matic, care ratează șutul

Min.46 Au ieșit Andrade și Mardare și au intrat Marius Constantin și Ferndandez. Dobroiu l-a înlocuit pe Joao Paolo

Min.46 A început a doua repriză

Min.45 Arbitrul fluieră finalul primei reprize

Min.44 Forcing slovac: jucătorii echipați în galben-albastru au o serie de trei cornere consecutive, profitând de indecizia apărării giuleștene

Min.43 Matic reia spectaculoas din careu, dar Marinescu respinge bine în corner

Min.41 Prima fază de poartă după minute bine: lovitură liberă a slovacilor, iar un atacant slovac reia cu capul peste poartă din 8 metri

Min.35 Corner bine executat de Herea, mingea ia o traiectorie ciudată și portarul slovac era cât pe-aici să fie păcălit.

Min.29 Cele două echipe se luptă surd la mijlocul terenului, cu un plus pentru Rapid

Min.23 Meciul se joacă pe contre, dar haotic, condițiile atmosferice sunt improprii unor combinații bine lucrate

Min.19 Lovitură liberă pentru Rapid de la 17 metri lateral stânga, dar Herea a a trmis peste. Vântul este foarte puternic

Min.16 Ivelja pătrunde în careu, ajunge în poziție bună, dar vântul face ca traiectoria șutului său să fie prea înaltă

Min.14 Lovitură liberă de pe partea dreaptă pentru Rapid, execută Bozovic, dar mingea trece peste

Min.12 Slovacii au rămas la conducerea jocului, par foarte determinați, Rapidul se apără compact

Min.9 Rapidul are o tresărire de orgoliu și are un contra atac reușit, pe care îl resping cu greu în corner

Min.7 Început dominat ușor de slovaci, au fost două acțiuni consecutive, care s-au soldat cu lovitură de colț pentru ex-cehoslavaci

Min.4 Condițiile atmosferice fac aproape imposibile combinațiile la firul ierbii

Min.2 Vântul bate foarte tare pe teren.

Min.1 A început meciul.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×